José Guillermo Vargas – El cansancio del centauro/Oboseala centaurului

Oboseala centaurului

Exponent de seamă al literelor peruane și artizan subtil al metaforei, José Guillermo Vargas reconstruiește cu finețe, în paginile cărții de față (trad. Flavia Cosma, Ars Longa 2012), o istorie a vieții umane marcată de Eros și Thanatos, o istorie în același timp personală, în care timpul și spațiul devin motiv de pro­fundă meditație existențială: „Îndeletnicirea de a exista,/ acest presentiment straniu/ că totul se va sfârşi într-o zi,/ Această veghe la ferestre/ urmărind polenul de culoarea sepiei al crisalidelor/ plutind,/ în timp ce încovoiate iatagane te aşteaptă s-o porneşti la drum.// A exista,/ acest presentiment straniu/ al unui dialog de bătrâni/ eliminând cu timpul/ spaţiul pe care l-au trăit…/ Un câine bătrân îşi înfricoşează/ purici, lingându-şi cu plăcere/ cojile râiei sale…// Aerul muşcă spinări de animale/ și milioanele de neuroni culeg/ ceea ce împrăştie în jur corpurile noastre.// Bătrânii, puricii, câinii/ îşi lasă portretul în apele băltoacelor./ Asemeni crisalidelor,/ cu singura deosebire că ei o fac plângând.// Drumurile toate se unesc/ și se învolbură, pierzându-şi identitatea.// A exista,/ acest presentiment straniu/ că toate se sfârşesc/ cu un genom inutil sub braţ” (Sfârșitul).

José Vargas

Permanenta confruntare cu realitatea fatidicei treceri a­tinge strunele amintirii și le face să vibreze, iar oglinda decrepitudinii reflectă cu nostalgie ecourile tinereții: „[…] Fierbe marea… grămezi de peşti se împrăştie pe nisip/ și albatroşii îşi adjudecă căile stelelor căzătoare.// În rada cu vapoare roşii, vlăguite,/ sirenele negre fredonează Miserere şi Nocturne;/ altele, făcând cu ochiul şi jeluin­du‑se pe strune de mandoline,/ îşi camuflează erotic sânii/ în faţa marinarilor chiori şi fără dinţi […]”(Elegie pentru o zi tristă).

Elaborate, dar fără a cădea în livresc, versurile poetului peruan străbătute de o tristețe metafizică deschid, într-un joc de lumini și umbre, calea scrutării sinelui și a lumii: „Am venit să te caut după-amiază târziu,/ aici şi acum, pe când timpul moare încet,/ și ritmul sângelui se micşorează în curgerea sa./ – Aici, unde durerile se alungesc/ când zenitul îşi strânge împrejur fustele largi –// Am intrat prin spatele casei, José Guillermo:/ străbătând curtea interioară, pelerin vagabond,/ pe lângă piersicul jumulit, cu frunzele-i lungi, veştede, zăcând la pământ,/ covor solemn/ monu­mentului ridicat în cinstea bătrâneţii şi abandonului.// Râsul tău înveşmântat în bucurie tristă/ răsuna ruşinat pe coridoare/ amintirile tale se despleteau şi-o porneau în şiruri lungi/ ca furnicile, cărându-şi ospăţul funebru-n spinare.” (Baladă pentru José Guillermo).

Dragostea trecută și sfîrșitul inevitabil care se apropie dansează, aidoma unor flăcări vii, în memorie, dînd la iveală, caleidoscopic, frînturi de existență, în care făptura iubitei se refugiază grăbit, apărînd „în lumină […]/ ca un sfinx ţinut ascuns/ într-o pădure de vorbe/ de către un bătrân bâlbâit […]” (Nepotrivire), în timp ce villon-ienele „zăpezi de altădată” se topesc, căci „până și centaurii” ajung să obosească într‑un tîrziu.

Christian Tămaș

© Ars Longa, 2012

ars longa

Anunțuri

Despre Christian Tamas

Orientalist, Writer, Translator (8 foreign languages: Arabic, French, English, Italian, Spanish, Portuguese, Irish, Catalan), Arts and Humanities Researcher
Acest articol a fost publicat în José Guillermo Vargas, Perú, poesía peruana, poetas peruanos și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s