Ghada Samman – Beirut ’75

Romanul Beirut ’75 al Ghadei Samman, scris în anul 1974, cu puțin înainte de izbucnirea războiului civil din Liban, oferă cititorului o frescă a realității crude, a iluziilor pierdute, dacă ar fi să parafrazăm celebra sintagmă balza­ciană, a malaxorului implacabil distrugător al vieților și destinelor unor oameni pentru care Țara Făgăduinței con­templată de la distanță se preschimbă într-o Sodomă săl­batică în care se etalează în toată oroarea sa „frumusețea diavolului”.

Destine faustiene, Yāsmīna și Faraḥ, cei doi tineri si­rieni, pasageri aproape arhetipali ai unei moderne luntre a lui Caron cu patru roți care îi transportă spre un rai mor­ganatic, unde îi așteaptă rînjetul și colții diavolului urban, constituie incipitul adamic al tragediei umane magistral reconstituite de Ghada Samman și, totodată, un arbore al cunoașterii binelui și răului de crengile căruia vor atîrna, curînd, ’Abū l-Mulā, un lucrător sărman pe un șantier ar­heologic, Ṭa‘ān, un tînăr intelectual aflat în așteptarea ab­surdă a unei morți rituale lipsite de orice sens, ’Abū Muṣṭafā și fiul său, pescari nevoiași, bolnavi trupește sau sufletește și striviți de un sistem social injust și corupt pînă în măduva oaselor.

Acestor victime ale unei realități condiționate de ab­jecție și indigență li se opun călăii opulenți și cinici, puter­nic ancorați în realitatea anti-umană pe care o determină și o condiționează la toate nivelurile vieții cotidiene, aidoma unor stăpîni absoluți gata să ia în derîdere numele lui Dumnezeu și să dispună în mod discreționar de sclavii lor pe care, sub pretextul fals al unei salvări imanente, îi afun­dă în abisul disoluției propriului eu.

Astfel, broaște țestoase angoasate de dilema abando­nării sau neabandonării carapacei lor aparente, pești îno­tînd în vastitatea iluzorie a unei mări conținute în trans­parența sufocantă a unei pungi de plastic, eroii Ghadei Samman și torționarii lor pervertiți de demonii trufiei și lăcomiei devin exponenții unei societăți pseudo-înfloritoa­re, cuprinsă de putrefacție, care alienează, ucide, transfor­mă firea în nefire.

În acest peisaj sumbru, se conturează, tragic, ipote­tica poveste de iubire a lui Faraḥ și a Yāsmīnei, soarta lui ’Abū l-Mulā, răpus de frămîntările propriei conștiințe, des­tinul lui Ṭa‘ān, transformat din victimă în călău și din nou în victimă, precum și sfîrșitul lui ’Abū Muṣṭafā, răpus de o viață sordidă și de zădărnicia așteptării lămpii fermecate.

În labirintul halucinant, plin de cruzime și deznădej­de, luminat de un soare fără viață, trama răzbătînd, parcă, din reverberațiile unui teatru grec lipsit însă de orice Deus ex machina, transformă Beirutul Ghadei Samman într-un strigăt de disperare, într-un Beirut al tuturor Beiruturilor acestei lumi, deopotrivă de strălucitoare, dar și de găunoa­se, din care firava împotrivire a tînărului Muṣṭafā și licărul de umanitate regăsită sau nu pe deplin pierdută a lui Faraḥ răzbat ca o rază de speranță.

Christian Tămaș

© Ars Longa, 2011

Anunțuri

Despre Christian Tamas

Orientalist, Writer, Translator (8 foreign languages: Arabic, French, English, Italian, Spanish, Portuguese, Irish, Catalan), Arts and Humanities Researcher
Acest articol a fost publicat în Arabic literature, colecția "Alif", Ghada Samman, Lebanese writers și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s