Ion Miloș – Nunta iubirii

Personalitate complexă a literaturii române, Ion Miloș trasează în volumul Nunta iubirii itinerariul unui sentiment care a constituit filonul de aur al creației poetice din toate timpurile.

Însă pentru Ion Miloș „iubirea nu-i ce lumea crede”, ea nu este nici „dragoste oarbă”, nici „dragoste platonică”, nici „dragoste conjugală”, nici „dragoste cu Șarpele în gînd”, nici „dragoste cu socoteală”, după cum nici poezia lui nu poate fi încadrată în eternele paturi procustiene cu care ne‑a obișnuit, în general, critica literară de la noi sau de aiurea. Pentru el, poezia este un mod de expresie care scapă contradicției jourdaniene enunțate de Molière prin gura celebrului său personaj. Contrar acestuia, gentilom al esențelor, Ion Miloș se sustrage îmburghezirii cuvintelor, căutînd adevărul tel quel, cu o luciditate austeră și tăioasă.

Căci, pentru el, iubirea nu poate fi separată de adevăr, aceste două elemente constituind, de altfel, crezul întregii sale creații poetice: „Ce Doamne să caut / Dacă nu iubirea / Această muzică a inimii / Che move il sole e l’altre stelle // Despre ce să scriu / Dacă nu despre adevăr / Acest Iisus bătut şi răstignit / Să nu ne lumineze” (Iubirea și adevărul).

Separînd amorul sacru de amorul profan – dacă e să parafrazăm titlul unui celebru tablou de Tițian –, iubirea, de dragoste, Ion Miloș re-creează prin sensuri punctul culminant al acestui sentiment determinant al existenței umane, în care primordialii săi protagoniști îi vor de­termina orientarea spre sublim sau spre abject, iubirea și dragostea constituind cele două brațe ale crucii pe care fiecare om este condamnat să o poarte, indiferent de nivelul tinderii sale spre absolut.

Astfel, iubirea și dragostea devin pentru poet obiectul unei analize minuțioase bazată pe experiențe proprii și pe o fină observare a unei lumi demitizate și materialiste, iar muzele sale, „Femeia iubirii”, „Femeia visului”, „Femeia liberă”, „Femeia realistă”, „Femeia blândă”, „Femeia foc şi pară”, „Femeia Instituţie”, „Femeia romantică”, „Fe­meia evazivă”, „Femeia lucidă” ș.a. apar rînd pe rînd, jucîndu-și rolurile pe scena ternă a lumii.

Poemele de față, grupate în patru cicluri: Iubiri cu lumini, Iubiri cu umbre, Iubiri de toate zilele și Printre femei, constituie, prin profunzime și reflecție, un veritabil tratat, unde poezia esențelor dă la iveală esența poeziei subliniind și mai pregnant caracterul insolit și unic al în­tregii creații poetice a lui Ion Miloș.

Direct și sobru ca întotdeauna, Ion Miloș fuge de minciună, iar acest lucru se răsfrânge asupra cuvîntului prezentat în stare adamică, lipsit de veșmintele vetuste ale metaforei.

Chiar dacă se referă la iubire sau, poate, paradoxal, tocmai de aceea, ideea strălucește lipsită de farduri, dar nicidecum de sensibilitate, transformată în căutare a Celui­lalt printre lumini și umbre, „printre femei”, în mijlocul „iubirilor de toate zilele”, o căutare plasată, în mod ine­fabil, sub semnul nunții, ca titlu-simbol al trecerii, axă care traversează întregul volum.

Christian Tămaș

© Ars Longa, 2011

Anunțuri

Despre Christian Tamas

Orientalist, Writer, Translator (8 foreign languages: Arabic, French, English, Italian, Spanish, Portuguese, Irish, Catalan), Arts and Humanities Researcher
Acest articol a fost publicat în poètes roumains, poeme literatură română Ion Miloș diaspora, poetas rumanos, Romanian contemporary literature, Romanian Literature, Romanian Poets, Romanian Writers și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s