Poeme catalane

După antologia de opere complete publicată în anul 2008, sub titlul Dulci și aspre, poetul și criticul literar ca­talan, Carles Miralles, oferă cititorului român, prin in­ter­mediul cărții de față, un număr de douăzeci și cinci de po­e­me inedite, scrise între anii 2002-2007 și grupate sub ti­tlul Umbra zilei, ca de sînge.

Autor al unei poezii aparte, plină de forță și de ra­fi­na­ment, Carles Miralles, în același timp fin erudit, filosof și clasicist de marcă, este și un om al cetății preocupat de su­ferințele și nedreptatea care domnesc într-o lume marcată de violență și falsitate. Materialismul și consumismul tim­purilor noastre sufocă puritatea sentimentului și a idealului care nu-și mai găsesc locul: „Nu există semănături pe in­sula plăcerii./ Totul e să cumperi şi să vinzi la oraş./ Totul e să cumperi şi să vinzi. Vedem nopţile aprinzînd/ steaua înnoitoare din inima oamenilor,/ indiferentă, se zice, la lip­sa de iubire/ şi la răutate, vedem apărători de soare,/ că­lă­torii, dorinţe, atîta lumină/ în magazine şi pe străzi,/ nerăb­darea de a face fără oprire/ şi dorinţa verde de a avea;/ porumbei pe jos, peste tot, larmă şi grabă,/ într-un cuvînt consumul, în temple/ unde se cumpără şi se vinde tot.” (Îndrăzniți să alegeți, muritorilor).

În acest context al manipulării subtile sau grosolane și al adevărurilor parțiale, expresie sublimată a ridicării minciunii la rang de artă, războaiele purtate în numele pă­cii și indiferența omului contemporan nu fac decît să adîn­cească tragismul modelului antropologic conturat de ver­surile poetului: „Viitorul tremură de groază în braţele/ ar­caşilor morţii. Se gîndesc,/ preţ de-o goană de umbre pe ecran, şi trag/ cu metodă imitîndu-i pe zei/ şi fără pagube colaterale,/ în răufăcători şi reprobabili, vezi Doamne;/ pentru a-i salva pe cei buni, nefericiţi şi chinuiţi,/ între ca­re se pun nemeritat/ la socoteală şi pe ei.” (Fără arc, ci­tești, viața nu are nici nume)

Viața, moartea, iubirea și ura ca repere inexorabile ale condiției umane, locul omului în lume și în univers cons­tituie, de fapt, scheletul pe care se încarcă lutul metaforei, o metaforă picturală, stranie și alambicată, coborîtă, parcă, dintr-un tablou de Dali: „Mînată de vînt, burta înroşită a cerului/ nechează în noapte/ pînă la marea ca de vin,/ cu cenuşa în ochii/ neînchişi de umeda mînă a somnului,/ intenşi şi unşi de urdori albăstrui;/ ochi împleticiţi căzînd/ aidoma cuvintelor poemului/ de pe faleză în jos către sa­rea/ şi răceala apei/ unde îşi pierd vigoarea şi mor./ A­prin­să catifea cu trandafiri/ era întregul perete amar/ al gîn­du­lui de piatră./ Şi toată în flăcări, toată.” (Perete aprins, ca­tifea cu trandafiri).

Dincolo de idei, poemele lui Carles Miralles cons­ti­tuie un festival al culorii, mai ales primare, dar nu exu­be­rante, ci întotdeauna grave, utilizate cu rafinament și mă­iestrie în scopul redării unui întreg microcosm interior în încercarea de acordare a acestuia la realitatea exterioară, dură și implacabilă ca voința zeilor antici, într-o înlănțuire de permanente lumini și umbre, aflată, de multe ori, sub semnul paradoxului.

Christian Tămaș

© Ars Longa, 2010

Anunțuri

Despre Christian Tamas

Orientalist, Writer, Translator (8 foreign languages: Arabic, French, English, Italian, Spanish, Portuguese, Irish, Catalan), Arts and Humanities Researcher
Acest articol a fost publicat în poezii literatură universală Carles Miralles poetes catalans și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s